Când ajungi la capăt de drum …


Între cer și pământ sosim …

Sosim drept copil …

Copil dorit și iubit ..

De doi părinți ….

Între cer și pământ copilărim …

Adulți încercăm să devenim …

Surâdem soarelui din zori …

Dormim cu luna.n ochi și visăm …

să fim nemuritori …

Visăm să fim împliniți …

De oameni doriți …

Doriți ca prieteni și frați …

Dar ne mistuim aruncați …

Aruncați din dorința supremă …

De.a face lumea eternă …

Viața nu e o teoremă …

Este o simplă lemă…

N.ajută la demonstrație …

N.ajută teorema vieții …

Ajuta legea tristeții …

Sprijină prostia …

Ajută mândria …

Cinstește orgoliu …

Ucide egou’ …

Ne mistuim între cer și pământ …

Iubim omu’n mormânt …

Îl plângem vreo câteva zile …

Și.ajungem la capăt de linie …

Ne mistuim între cer și pământ …

Ne ardem pentru orice cuvânt …

Judecăm mai ceva ca un Jude …

Însă, uităm să iertăm …

Uităm să iubim …

Uităm – de fapt – să trăim …

Pentru că acceptăm să.i mistuim pe cei pe care.i iubim …

Îi ardem pe cei ce.s mai buni …

N.avem motiv … Dar spunem DESTUL …

Ești bun, dar ce folos … Te ard așa „cuviincios” … Pentru că viața e una …

Și … Moartea e pentru totdeauna!

Acest articol a fost publicat în Ale mele ganduri ... despre oameni ... si evident NEOAMENI. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu